Deunăzi,
ca într-o joacă a ideilor antropo-semantice, m-am lăsat atras în
rolul (riscant, de altfel) de avocat al expresiilor jalnice (luând
atunci apărarea pentru „excepţia
care întăreşte regula”).
Am
dat apoi de o expresie comună pentru care rolul de procuror (deci de
„avocat al acuzării”)
m-a tentat brusc. Însă „lucrând dosarul” am
ajuns la un „caz”
nu doar complicat, ci şi afurisit prin
umbrele de acuză dispersate... Un caz în care „justiţia”
socială se cam împotmoleşte...
„Prima
impresie contează!”
Când
intră într-o comunitate sau într-o
relaţie peer-to-peer,
omul
este evaluat de semeni şi rămâne apoi în
siajul acestui „examen” iniţial.
(Procurorul din mine nu se
poate abţine
şi subliniează că omul respectiv –
conştinent, în acea intersecţie, că este evaluat – va face
eforturi să „dea bine”.)
Cei
ce l-au judecat la acea „întâlnire”
se vor baza mult timp pe “prima lor impresie”.
Tuturor
ne place să considerăm că ne pricepem la
oameni. De asemenea, am observat cu toţii
că firea
oamenilor nu se schimbă. Sau se schimbă foarte rar/greu/lent. Iar
când se schimbă altfel (cu uşurinţă, care-va-să-zică), aceia
nu prea mai sunt de încredere.
Însă,
deşi firea omului (ca să nu zic, cu emfază, temperamentul,
profilul psihologic, sau alte alea) este cvasi-staţionară,
contextele în care evoluăm fluctuează uneori, aşa că-i posibil
ca şi faptele sale – în acea relaţie pe termen lung – să
oscileze, şi chiar să aibă în diagramă „gropi
de potenţial” periculoase. Iar dacă se
întâmplă, în şirul de fapte/reacţii, ca o astfel de „cădere”
să coboare sub o
'anumită'
limită (limită neprecizată explicit în
acea comunitate/relaţie, dar foarte funcţională de altfel), sau să
genereze o situaţie mai aprigă, omul nostru riscă să fie
rejudecat instant, drastic, să-i fie uitate tot comportamentul
anterior, toate faptele bune/corecte de până atunci, să-i fie
ştearsă până şi acea „primă
impresie”. Nu rezistăm dramei momentului: patima
ne surclasează
raţiunea.
E o
tentaţie irezistibilă în a ne judeca semenii mai degrabă în
momentele afective (sub impactul primei întâlniri, respectiv
sub emoţia incidentului dezamăgitor), în
a le ignora comportamentul din zona calmă 'in
between'. La care
adăugăm, ca vişina de pe tort, şi un pic de atracţie spre
negativ, spre distructiv.
30 aprilie 2012
