Saturday, February 22, 2014

Afonia ca inhibiţie psihică

Despre afonie [şi pentru că am luptat ani de zile cu lipsa urechii muzicale]:
• În engleză se spune “tone deaf”, sau “muscally deaf”.
• Încă îmi amintesc cum râdeau colegii de mine la şcoala gimnazială (la care mă mutasem recent) pentru că nu reuşeam deloc să solfegiez (în şcoala primară nu făcusem deloc muzică), şi cum în anii următori la disciplina 'muzică' luam note de trecere mai mult din milă.
• Am ajuns să cred că afonia unui individ este, nu atât o dizabilitate morfologică/fiziologică, cât mai degrabă o succesiune de inhibiţii ale conştientului volitiv. Pentru persoanele care nu cresc de la-nceputuri într-un mediu lejer (în care să poată experimenta sau imita), precum şi pentru cele necrescute într-o ambianţă mai puţin searbădă (adică în care să-i vadă pe alţii dezvoltând experimente artistice), desigur că este greu la un moment dat (moment ulterior firescului experiment infant) să treacă peste pragurile dificultăţilor în interpretarea de muzică. Şi fiecare minuscul insucces al persoanei se transformă în credinţa că este afonă, întărind convingerea că nu poate lupta împotrivia acestui dat “genetic”. Graţie unor nemiloase mecanisme psihice, afonia se auto-consolidează cu fiecare minimă încercare eşuată.
• Da, foarte probabil că este implicat aici şi ceva genetic, pentru că oamenii sunt totuşi diferiţi (iar extrem de puţini ajung la acel auz absolut, râvnit dar totuşi neobligatoriu pentru muzică). Dar las la o parte acest aspect al varietăţii biologice (privind viteza sinapselor şi mobilitatea laringelui), ca pe ceva atât de subînţeles că poate fi ignorat.
• Un recent-întâlnit instructor de muzică are o teorie chiar şi mai interesantă: afonă este doar persoana care nu receptează melodia, nesimţind trecerea de la o notă la alta. Brusc tipul mi-a devenit simpatic: ideea asta a lui, deşi gonflată enorm (din generozitate candidă ori din raţiuni didactice), validează cumva mica teorie de mai sus, pe care tocmai o parafez.

P.S. Sper că n-am greşit cântându-i fetiţei mele la chitară când era în leagăn. (Deşi, dacă lucrurile ar fi aşa de simple, aş regreta că nu i-am citit dintr-un tratat de fizică.)