De ce ne place o carte, sau un text literar? Pentru ce este scris acolo și/sau pentru cum este scris. Avem deci o poveste (ce-ul), dar avem și un fel de a povesti (cum-ul). Autorul controlează arhitectura firului narativ (așezarea/dozarea poveștii, care este un amestec de 'ce' și de 'cum'), dar și felul de a spune povestea (care 'fel' constituie propriu-zis stilul scriiturii).
Acceptând ca posibilă o anume evaluare cantitativ-abstractă (evaluare nu tocmai firească, dar propusă aici pentru sugestivitate), am putea spune că de obicei într-o proză (fie ea ficțională sau non-ficțională) cam 80% din scriitură este narațiune și 20% este stil, formă. Și vă propun să numim acest balans 'raportul dintre macro-idei și micro-idei'. (În câteva dintre prozele mele, raportul acesta dintre fond și formă scade uneori sub '50-50', aspect cumva provocator, atât pentru mine cât și pentru cititor. De altfel, ca cititori, întâlnim uneori texte în care idea cea mare constituie doar pretext/cadru/eșafodaj pentru dezlănțuirea ideilor mici.) Problema e că, atunci când se traduce o scriitură (din limba română) într-o limbă străină, procentul acela corespunzând stilului/formei se pierde într-o măsură semnificativă, ceea ce nu este chiar grozav.
Dar de ce s-ar pierde stilul/forma prin traducerea dintr-o limbă în alta? În primul rând pentru că uneori (și nu rar) traducerea în limba străină se face, preponderent, translatând textul originar înspre lexicul de bază al limbii destinație, aproape indiferent cât de bogat/extins este originalul. (Este o tendință inerentă, dar faptul se datorează și intenției de a conferi un plus de accesibilitate.) Iar dacă limba destinație este una cu un lexic de bază sărac - cum este limba engleză - atunci pierderea devine și mai substanțială.
Se știe și se spune, ca o condiţie minim-necesară, că traducătorul trebuie să cunoască foarte bine limba înspre care se transferă textul de tradus. Preferabil să fie un nativ al acelei limbi. Însă în cazul scriiturilor având o pondere însemnată a stilului, această condiție (unilaterală) privind traducătorul parcă nu mai este suficientă.
Întorcându-mă cumva ("pe persoană fizică") la acel 'cantitativ statistic' de la început, voi spune că în multe fraze din scriitura mea sunt inserate (cel puțin) câteva cuvinte care nu ar trebui să existe acolo în acea formă. Cuvinte pe care eu le-am pus, deliberat, în locul sinonimelor care ar fi venit firesc dacă m-aș fi ținut de idiomul obișnuit/comun. Faptul acesta - descris aici la persoana întâi pentru a facilita înțelegerea procesului originar - se întâmplã în multe scrieri de proză (documentare, ficționale; beletristice, eseistice), iar în poezie este aproape "ineluctabil". Ei bine (și ca să fie bine), traducătorul unui astfel de text ar trebui să detecteze aceste cuvinte intruse, și, la fiecare, să se întrebe de ce a fost preferat de către autor. Ce micro-idee a vrut să transmită? Și, desigur, trebuie să găsească de fiecare dată un echivalent în limba destinație care să sugereze acea micro-idee. Or, cât de fezabil este acest lucru în practică? Mai ales în condițiile în care, traducătorul trebuie să facă (precum în originar scriitorul) efortul de a fluidiza cât mai mult lectura pentru cititor (deci neatrăgând atenţia asupra "artefactelor" de conversie stilistică)...
Se știe și se spune, ca o condiţie minim-necesară, că traducătorul trebuie să cunoască foarte bine limba înspre care se transferă textul de tradus. Preferabil să fie un nativ al acelei limbi. Însă în cazul scriiturilor având o pondere însemnată a stilului, această condiție (unilaterală) privind traducătorul parcă nu mai este suficientă.
Întorcându-mă cumva ("pe persoană fizică") la acel 'cantitativ statistic' de la început, voi spune că în multe fraze din scriitura mea sunt inserate (cel puțin) câteva cuvinte care nu ar trebui să existe acolo în acea formă. Cuvinte pe care eu le-am pus, deliberat, în locul sinonimelor care ar fi venit firesc dacă m-aș fi ținut de idiomul obișnuit/comun. Faptul acesta - descris aici la persoana întâi pentru a facilita înțelegerea procesului originar - se întâmplã în multe scrieri de proză (documentare, ficționale; beletristice, eseistice), iar în poezie este aproape "ineluctabil". Ei bine (și ca să fie bine), traducătorul unui astfel de text ar trebui să detecteze aceste cuvinte intruse, și, la fiecare, să se întrebe de ce a fost preferat de către autor. Ce micro-idee a vrut să transmită? Și, desigur, trebuie să găsească de fiecare dată un echivalent în limba destinație care să sugereze acea micro-idee. Or, cât de fezabil este acest lucru în practică? Mai ales în condițiile în care, traducătorul trebuie să facă (precum în originar scriitorul) efortul de a fluidiza cât mai mult lectura pentru cititor (deci neatrăgând atenţia asupra "artefactelor" de conversie stilistică)...
Însă în realitatea traducerii literare, lucrurile sunt și mai descurajante, pentru că acest mecanism al sinonimelor, al alternanțelor semantice, este doar unul dintre mai multele mecanisme de stil folosite în scrierile literare.
(A, nu! Nu vreu să sugerez cumva că și eu (dacă am exemplificat mai devreme la persoana întâi) aș fi fost atât de cerebral încât să-mi fi propus să aplic 'en mecanisme de stil literar' la scriere. Asta, dacă s-a întâmplat, s-a întâmplat pur și simplu pentru că am vrut să amestec tandreţe şi un pic de autoironie în ceea ce scriu.)
L.E. Întâmplarea face ca, la câteva săptămâni după de am publicat rândurile de mai sus, o proză scurtă scrisă de mine să apară în două reviste ale diasporei: o dată în limba română și o dată tradus în limba engleză. Așa încât pot propune un experiment celor interesați de o eventuală testare a ideilor de mai sus.
• Textul originar, în limba română, se găsește în revista Destine Literare nr.50, la pagina 67
https://destine-literare.com/home/
• Textul tradus în limba engleză a apărut în revista International Writers' Journal nr.1, la pagina 106
http://www.iwj-magazine.com/journal01/
(Notă: Revista "International Writers' Journal" este un spin-off al revistei "Destine Literare", desprinsă din aceea probabil pentru a ținti o audiență mai largă.)
L.E. Întâmplarea face ca, la câteva săptămâni după de am publicat rândurile de mai sus, o proză scurtă scrisă de mine să apară în două reviste ale diasporei: o dată în limba română și o dată tradus în limba engleză. Așa încât pot propune un experiment celor interesați de o eventuală testare a ideilor de mai sus.
• Textul originar, în limba română, se găsește în revista Destine Literare nr.50, la pagina 67
https://destine-literare.com/home/
• Textul tradus în limba engleză a apărut în revista International Writers' Journal nr.1, la pagina 106
http://www.iwj-magazine.com/journal01/
(Notă: Revista "International Writers' Journal" este un spin-off al revistei "Destine Literare", desprinsă din aceea probabil pentru a ținti o audiență mai largă.)
