Antropologia – o scurtă meta-definiţie

‘Punctul de trei hotare’
În cartografie, locul acela rarisim unde se întâlnesc graniţele ‘a’ trei ţări se numeşte ‘punct de trei hotare’ – punct semnificativ atât din perspectivă geo-politică cât şi culturală. (Analogia cartografică ne-aduce aminte de provocatoarea teoremă matematică a celor patru culori minim necesare pentru completarea oricărei hărţi administrative.)

Şi, cum în ultimul timp sunt tot mai atras de conceptul de ‘antropologie’, m-am surprins ajungând la această idee: cum că antropologia se află la ‘confluenţa’ (rămân deci în aria geografiei) dintre biologie, sociologie şi psihologie. Ca un concept care nu doar că ne ‘justifică’ specia, ci şi aduce o semnificativă (şi binevenită) nuanţă de autocritică (ca efect al cunoaşterii de sine din mai multe perspective). Dar care concept, în primul rând, asigură fuziunea dintre cele trei discipline, ce altfel ni se pot revela incomplete pe la extremităţi. (Diverse îndoieli semantice au făcut ca-n mintea mea conceptul să fluctueze deseori de la definiţia de dicţionar.)

De altfel, cu doar un pic de observaţie înlăuntrul culturii umane, vom fi de acord că înseşi limitele ‘administrative’ dintre oricare două discipline de mai sus ne vor apărea (de la o anumită apropiere) neclare sau întrepătrunse. (Aşa cum – spre exemplificare – aflăm că psihicul uman e determinat şi de umorile ce ne colcăie prin organism (chestiile psihice nefiind deloc, aşa cum am fi tentaţi să credem, exclusiv 'craniene'). Sau cum multe comportamente sociale sunt explicabile prin însumarea/medierea obişnuinţelor psihice individuale. Ori cum aspecte biologice înrădăcinate influenţează anumite reflexe sociale bazale.)

Paleo- şi neo-antropologie

Este rezonabil ca, referindu-se la vârstele neanderthal şi cro-magnon, specialiştii să fie (iar noi, chibiţii, să fim) preocupaţi mai mult de aspectele biologice, de supravieţuire. Şi doar mai apoi de cele ale relaţiilor dintre indivizi. Şi să ignore chestiunile psihice, ca să expuizăm triumviratul enunţat anterior.

Însă – chiar rămânând în vechime – e de preferat să nu pierdem din vedere că (paleo)antropologia nu înseamnă atât ‘forma craniului hominizilor’, cât ‘de ce’-urile care determină acea conformaţie. Acoperind de la gene şi cromozomi până la obiceiurile de hrănire. Aşa cum, mai spre noi – în antichitate deci, vom lua cu hotărâre în calcul şi acele aspecte sociale care influenţează (şi-ncerc pe loc să sublimez o altă definiţie) felul de a exista al oamenilor.
 

Iar în ultimele secole (zic ‘secole’ licenţiând aici o medie utilă între decenii şi milenii) deja aspectele psihicului se infiltrează (şi se impun crescător) cu o pondere substanţială în ‘ecuaţia omului’.
De altfel, interdisciplinaritatea, fuziunea de domenii, este o tendinţă firească a modernităţii – un exerciţiu necesar când privim spre viitor.
 

De altfel, putem observa că interdisciplinaritatea, fuziunea de domenii, este o tendinţă firească a modernităţii – un exerciţiu necesar când privim spre viitor.

Cititorul va fi observat că – furat de ideea 'punctului de trei hotare' – am omis din 'ecuaţia omului' oarece factori esenţiali, precum geografia (sic!), clima, ş.a.. Oricum (deşi, răsfirând un pumn de nisip, aş fi ispitit să-mi imaginez că vântur tot deşertul), nu avusesem intenţia de a isprăvi în pagina de faţă 'matematica umană'. Matematică dificilă nu prin vreo necunoscută miraculoasă, ci prin anvergura calculului şi prin multitudinea aspectelor de agregat. Dintre care factorul cel mai implicit este şi cel mai greu digerabil: Timpul. 

Deşi e un pic ‘off-topic’
inserez aici o diagramă în care am încercat să figurez dependenţa dintre profunzimea relaţiilor umane şi încrederea incidental acordată acestor legături sociale. Un grafic banal, dar arătând cum psihologia se extinde firesc înspre sociologie. (Acu’, nu mi-e clar dacă din snobism am adnotat figura în limba engleză, sau chiar am sperat că ea va participa la vreo conferinţă TED.)