Din când în când
aflăm (de obicei de la radio, dar şi din alte surse) că s-ar fi
făcut noi cercetări ştiinţifice privind influenţa muzicii asupra
plantelor. Că (iar) au fost crescute culturi paralele dar „hrănite”
separat: unele cu muzică clasică, altele cu pop/rock. La rândul
lor, domeniile muzicale bifurcându-se savant în muzică simfonică
şi de cameră, respectiv în soft-rock şi heavy-metal, ş.a.m.d.
Cu rezultatele bănuite
deja: Mozart a dezvoltat plantele cel mai sănătos şi mai uniform,
pe când un Stravinsky mai are ceva scăpări; însă 'extremismele'
rock aşa au contorsionat sărmanele
plante-cobai...
Şi
concluziile aferente: psihicul plantelor ştie! Plantele simt
armoniile, apreciază fie mediul cult, fie emanaţii „pozitive”.
(Mda, văz şi eu că sunt cam
sarcastic...)
Şi
mă (tot) întreb: unde se rupe, de fapt,
lanţul
comunicării?
Care-i veriga slabă pe calea de la
cercetătorul/institutul respectiv până la noi, aflătorii finali
(radio-ascultători, cititori, tăifăsuitori)?
Pentru că
mi-e greu să cred că cercetătorii aceia nu vor fi observat
compatibilitatea fizică între frunzele plantelor şi membranele
difuzoarelor (atât de foliare şi ele). Altfel zis, să nu fi
înţeles ei, oamenii de ştiinţă, că muzica le este plantelor în
creştere doar un fel de masaj? Un fel de antrenament fizic? Mai
tonic atunci când e mişcat de anumite genuri muzicale şi mai
zbuciumat cu altele?
Să
nu le fi dat lor prin cap să facă şi
determinări comparative de acustică? Adică
nu „punând” plantelor chiar Bethoven, ci un material sonor
asamblat astfel încât să aibă caracteristici echivalente: (1)
anumite frecvenţe de sunete (referindu-se deci la tipurile de voce
şi la timbrele instrumentelor); (2) anumite relaţii între sunetele
simultane sau succesive (adică armonia); şi
– la fel de important
– (3) anumite
ritmuri în acestea. (O
cercetare sistematică – care să
identifice, prin studii parametrice şi diferenţiale, care dintre
cei trei factori este primordial, sau care combinaţie este mai
'benefică
agricol' – ar conduce la observaţii
mai utile şi la
rezultate mai aplicabile. E adevărat, cu
mai puţin impact mediatic.)
Să
ne lămurim o dată dacă au ele un psihic
similar omului, sau doar răspund primar (somatic, morfologic) la
stimuli fizici!
Bine-bine!
– se trezeşte în mine avocatul
diavolului – dar până şi cele mai
complexe fenomene/stări psihice ale omului sunt reductibile la o
mulţime concertată de reacţii/stări biochimice şi
electro-chimice. Aşa că nu-i chiar atât de greşită paralela
aceea...
